China cucerește spațiul. A fost lansată misiunea Shenzhou 17, cu cel mai tânăr echipaj de astronauţi

China cucerește spațiul. A fost lansată misiunea Shenzhou 17, cu cel mai tânăr echipaj de astronauţi

Cel mai tânăr echipaj de astronauţi a fost trimis în spațiu, joi, de China, destinația fiind staţia spaţială Tiangong, unde ar trebui să rămână pentru următoarele șase luni. Scopul misiunii este de a fi îmbunătăţite cunoştinţele în materie de zboruri cu echipaj uman, informează AFP, preluată de Agerpres.

Trioul de astronauţi Shenzhou 17 a decolat la bordul unei rachete Long March 2F la ora locală 11.14 (03.14 GMT) de la centrul de lansare Jiuquan din nord-vestul deşertului Gobi, potrivit imaginilor CCTV.

Cei trei astronauți sunt comandantul Tang Hongbo (48 de ani), Tang Shengjie (33 de ani) şi Jiang Xinlin (35 de ani).

Vârsta medie a echipajului este de 38 de ani, faţă de 42 de ani în cazul misiunii anterioare Shenzhou-16.

Nava spaţială urmează să se andocheze cu modulul central al staţiei Tiangong („Palatul Ceresc”) la „aproximativ şase ore şi jumătate” după decolare, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al programului spaţial chinez, Lin Xiqiang.

Această experienţă este nepreţuită pentru gigantul asiatic, care are ca obiectiv să trimită un chinez pe Lună până în 2030, un obiectiv major al unui program spaţial care progresează constant de mai multe decenii.

Tiangong, a cărei construcţie a fost finalizată, capătă de câteva luni aspectul său final în formă de T. De dimensiuni similare cu fosta staţie ruso-sovietică Mir, ea este însă mult mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Cunoscută şi sub numele de CSS (Staţia Spaţială Chineză), aceasta ar trebui să rămână pe orbita Pământului timp de cel puţin 10 ani.

China a fost parţial îndemnată să îşi construiască propria staţie din cauza refuzului Statelor Unite de a-i permite să participe la ISS. O lege americană interzice practic orice colaborare între autorităţile spaţiale americane şi chineze.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
11 ° C
13.3 °
9 °
96 %
2.2kmh
20 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii