Criza din Ucraina: Președintele Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski

Criza din Ucraina: Președintele Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o convorbire telefonică, marți, cu omologul său ucrainean, Volodîmîr Zelenski, pe fondul îngrijorărilor provocate de criza ruso-ucraineană. În aceeași discuție, Klaus Iohannis i-a aminit oficialului de la Kiev că se așteaptă ca “Ucraina să recunoască oficial inexistența limbii moldovenești”.

Într-un comunicat al Administrației Prezidențiale de la București, se precizează că discuția a avut loc în contextul marcării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina, respectiv al evoluțiilor îngrijorătoare de securitate din imediata proximitate a Ucrainei, în regiunea Mării Negre.

Astfel, cei doi șefi de stat au discutat despre situația de securitate din regiune, prilej cu care Klaus Iohannis a amintit din nou sprijinul țării noastre pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială, precum și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice.

“Președintele Klaus Iohannis a arătat că este inacceptabilă amenințarea cu folosirea forței și tentativa de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate, precum și încercările de recreare a unor ,,sfere de influență” și a reafirmat susținerea puternică a României pentru dreptul Ucrainei de a-și alege propriile opțiuni de politică externă și de Securitate”, se precizează în comunicatul oficial.

Cei doi oficiali au abordat și chestiunea soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, insistând pe protejarea identității lingvistice a etnicilor români. În acest sens, Președintele României a vorbit din nou despre “așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”, se mai spune în comunicatul de presă dat publicității la București.

Președintele ucrainean a arătat disponibilitate în indentificarea unor soluții, precizând că “înțelege preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.1 ° C
21.2 °
21 °
46 %
8.2kmh
0 %
lun
21 °
mar
18 °
mie
20 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii