Guvernul spaniol a anunțat suspendarea evacuărilor din locuințe până în 2030. Ce e „decretul Maricarmen”

Guvernul spaniol a anunțat marți suspendarea evacuărilor din locuințe până în 2030 și reînnoirea automată a contractelor de închiriere, într-o încercare de a limita criza locuințelor cu care se confruntă Spania, în pline proteste, potrivit AFP.

Aceste două măsuri, anunțate pe X de ministrul sănătății Monica Garcia Gomez, în urma unor negocieri aprinse în cadrul coaliției de guvernământ, fac parte din două texte prezentate de executiv și care încă trebuie votate de parlament, unde guvernul socialistului Pedro Sanchez nu dispune de majoritate. Titulara portofoliului de la Sănătate a indicat de asemenea că guvernul dorește să pună în aplicare, în cadrul acestor măsuri, ‘interdicția ca fondurile speculative să achiziționeze locuințe’.

Aceste fonduri de investiții, la fel ca platformele de închiriere turistică pe termen scurt, precum Airbnb, se află în vizorul manifestanților pentru dreptul la locuință, acuzându-le că au crescut prețurile prin achiziționarea de proprietăți imobiliare în Spania și de reducerea ofertei. Executivul prevede totodată ‘reglementarea închirierilor sezoniere și a închirierii de camere’, a indicat Monica Garcia Gomez. ‘Un acord magnific. Astăzi este o zi mare pentru chiriași și micii proprietari. Și o zi proastă pentru speculanți’, a salutat pe X Felix Bolanos, ministrul spaniol al președinției pe lângă guvern.

Toate acestea fac parte din „decretul Maricarmen”, după numele femeii de 87 de ani din Madrid, care a fost evacuată miercurea trecută din casa în care locuia de aproape 70 de ani, după ce aceasta a fost cumpărată de o societate imobiliară. Această evacuare a stârnit un val de indignare și de proteste în Spania și a readus în prim-plan criza locuințelor în țară, în contextul apropierii alegerilor generale din 2027.

Articole similare

Ultimele Articole