O altă țară europeană vrea plafonarea prețului la carburanți după ce Ungaria și Croația au luat această măsură

O altă țară europeană vrea plafonarea prețului la carburanți după ce Ungaria și Croația au luat această măsură

Grecia vrea să urmeze modelul Ungariei și al Croației și să plafoneze prețurile la motorină și benzină. Autoritățile elene discută posibilitatea adoptării unor măsuri similare pentru a limita creșterea costurilor la energie. Oficialii de la Atena au transmis că sunt deschiși la intervenții pe piață dacă scumpirile continuă, prioritatea fiind protejarea gospodăriilor și stabilitatea economiei. Analizele includ atât plafonarea prețurilor la carburanți, cât și alte măsuri, precum reducerea unor taxe sau accize, pentru a tempera impactul scumpirilor asupra populației și companiilor.

Croația a introdus plafonul de preț

Guvernul croat a decis să stabilească un preț maxim pentru carburanți, în încercarea de a limita impactul scumpirilor asupra populației. Conform deciziei anunțate de autorități, prețul benzinei este plafonat la 1,50 euro pe litru, iar cel al motorinei la 1,55 euro pe litru. Măsura a intrat în vigoare marți și se aplică inițial pentru o perioadă de două săptămâni.

Premierul croat a explicat că fără această intervenție prețurile ar fi crescut și mai mult, estimările indicând 1,55 euro/l pentru benzină și 1,72 euro/l pentru motorină. Autoritățile spun că plafonarea este necesară pentru a proteja nivelul de trai al cetățenilor în contextul creșterii accelerate a costurilor energetice.

Ungaria a luat deja aceeași măsură

Și Ungaria a decis să intervină pe piața carburanților. Guvernul condus de premierul Viktor Orban a anunțat plafonarea prețurilor la benzină și motorină, la 595 forinți (aprox. 1,55 euro) pe litru pentru benzină și 615 forinți pentru motorină (1,60 euro).

Autoritățile ungare au justificat decizia prin explozia prețurilor petrolului și riscurile pentru economia internă. Măsura este destinată în special vehiculelor înmatriculate în Ungaria și este susținută prin eliberarea unor rezerve de petrol pentru a evita eventualele penurii.

Un val de intervenții pe piața energiei

Deciziile Croației și Ungariei ar putea marca începutul unui val de intervenții guvernamentale în Europa. Creșterea rapidă a cotațiilor petrolului, alimentată de tensiunile geopolitice și de riscurile privind aprovizionarea globală, pune presiune pe guverne să găsească soluții pentru a evita o nouă criză a costului vieții.

România nu a introdus un plafon de preț la carburant

Până în prezent, Guvernul de la București nu a anunțat un mecanism oficial de plafonare a prețurilor la benzină sau motorină, așa cum au făcut Ungaria sau Croația. Nu există o limită legală a prețului la pompă stabilită de autorități la nivel național.

Vecinii bulgari nu au plafonat prețurile dar combustibilul costă mai puțin

Deși Bulgaria nu a introdus plafonarea prețului la combustibili, la stațiile de alimentare din statul european, prețurile carburanților sunt mult mai mici în comparație cu prețurile din România.

În Ruse, spre exemplu, benzina costă aproximativ 6 lei și 50 de bani, iar motorina 7 lei și 30 de bani. Un litru de benzină se vinde cu 1 euro și 38 de cenți, iar unul de motorină cu 1 euro și 49 de cenți. Asta în timp ce în România prețurile sunt mult mai mari.

Motorina se apropie de 9 lei pe litru, iar benzina aproximativ la 8 lei și 40 de bani.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
8 ° C
8.9 °
7.1 °
68 %
4kmh
0 %
mar
14 °
mie
13 °
J
14 °
vin
14 °
S
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii