O rachetă SpaceX scăpată de sub control s-a ciocnit de Lună. Coliziunea a avut loc cu puterea a trei tone de TNT și va lăsa în urmă un crater vizibil pe suprafața lunară.
Nava spațială de 4.000 de kilograme a lovit cu puterea a trei tone de TNT, dezlănțuind un nor de praf și lăsând în urmă un nou crater pe suprafață, potrivit The Independent. Impactul era calculat pentru ora 6.35 GMT, respectiv 9.35, ora României, în apropierea craterelor Einstein și Bell, la marginea vestică a Lunii. NASA estima că lovitura va forma un crater cu un diametru de aproximativ 18 metri și o adâncime de aproape patru metri și va ridica un nor de praf și fragmente de rocă.
Oamenii de știință au anticipat că în momentul impactului ar putea apărea o lumină slabă, însă aceasta nu putea fi observată cu ochiul liber de pe Pământ. Telescoapele terestre și aparatele aflate pe orbita Lunii încearcă să surprindă urmele coliziunii. NASA avertizează că imaginile ar putea fi disponibile abia peste câteva zile, în funcție de lumină, poziția sondelor și traiectoria acestora.
Fragmentul este treapta a doua a unei rachete Falcon 9 lansate la 15 ianuarie 2025, în cadrul unei misiuni care a transportat spre Lună modulul Blue Ghost al companiei Firefly Aerospace. În mod obișnuit, treptele superioare ale rachetelor reintră în atmosfera Pământului și ard sau cad în ocean. Misiunea lunară a necesitat însă mai multă energie, iar treapta a rămas în spațiu după ce și-a consumat combustibilul.
