Papa Francisc l-a primit la Vatican pe președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.), deputatul PSD Ionuț Vulpescu

Papa Francisc l-a primit la Vatican pe președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.), deputatul PSD Ionuț Vulpescu

Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, ales recent în funcția de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.),  a fost primit de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, într-o delegație oficială a inițiativei Pasqua Together 2025, din care face parte și A.I.O.

Întâlnirea lui Ionuț Vulpescu cu Papa Francisc a avut loc la Vatican. Agenda oficială a delegației A.I.O. la Roma și la Vatican a cuprins, pe lângă obiectivul principal al întrevederii cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, la reședința Sfântului Scaun de la Vatican, lansarea volumului Hagia Sophia: Bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu în lume, discuții cu oficiali ai lumii politice și religioase, privind inițiativa celebrării Paștelui la dată comună pentru întreaga lume creștină, respectiv întâlniri cu organizatorii conferinței Parlamentarism și credință religioasă, inițiată de Uniunea Interparlamentară (IPU) și planificată pentru 2025.

Ionuț Vulpescu a participat alături de alți membri ai delegației Adunării, respectiv secretarul general al A.I.O., Dr. Maximos Charakopoulos, și parlamentari din statele membre: domnul Athanasios Davakis (Grecia), domnul Panicos Leonidou (Cipru), domnul Aleksandar Cotric (Serbia) și domnul Mile Taleski (Macedonia de Nord), precum și consilierul AIO, Dr. Kostas Mygdalis.

Deputatul P.S.D. Ionuț Vulpescu, Președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, enunță în dialogul cu Papa Francisc îngrijorările față de radicalism, război și dezastre naturale, adevărate amenințări la adresa convivialității și păcii în lumea creștină

În dialogul cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, Președintele A.I.O. a declarat: „Vizita la Vatican urmează celei de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Ele susțin inițiativa comună de a celebra Sfintele Sărbători Pascale în comun, în 2025, dar și aniversarea a 1700 de ani de la Primul Conciliu de la Niceea, din 325 d. Hr. Aceste vizite poartă o înaltă semnificație simbolică, demonstrând lumii întregi dorința noastră sinceră pentru o cooperare fructuoasă și creativă în comunitatea creștină”.

Explicând obiectivele A.I.O. pentru perioada următoare, în actualul context geopolitic, Ionuț Vulpescu a mărturisit Sanctității Sale, Papa Francisc, următoarele priorități: „Înainte de orice, valorile creștine au fost tot mai amenințate în ultimii ani de o formă particulară de ostracizare. Sub umbrela așa-zisului progresism, tradiția Creștină – un pilon fundamental al civilizației Europene – alături de patrimoniul grec și roman – au fost subminate. Totodată, experimentăm  escaladarea și răspândirea războiului. În Ucraina, Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii, moartea, distrugerea și strămutarea au marcat și întunecat istoria noastră contemporană. Nu în ultimul rând, asistăm la deteriorarea rapidă a mediului natural datorită perturbării relației armonioase dintre umanitate și natură. Pentru toate motivele de mai sus, Sanctitatea Voastră, suntem convinși că dialogul lumii creștine este esențial. Adunarea noastră este un vehicul al speranței pe care moartea și învierea lui Hristos au câștigat-o pentru întreaga omenire.”

Președintele A.I.O., Ionuț Vulpescu, speră la o întâlnire istorică a lumii creștine la Niceea, în Bithynia, cu ocazia aniversării a 1700 de ani de la Primul Conciliu. Reuniunea aniversară ar urma să aibă loc în prezența Papei Francisc și a Sanctității Sale, Bartolomeu I, arhiepiscop al Constantinopolului, Noii Rome, și Patriarhul Ecumenic al Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului.

În alocuțiunea sa către Papa Francisc, fostul ministru al Culturii a exprimat rolul fundamental al A.I.O. în a susține colaborarea dintre Sfântul Scaun de la Vatican și Patriarhia Ecumenică a Bisericii Ortodoxe din Constantinopol: „În ceea ce ne privește, vom contribui creativ la agenda de evenimente aniversare ale Primului Conciliu de la Niceea, care a avut un rol proeminent și decisiv în istoria lumii creștine. Sperăm că va fi posibil să organizam o întâlnire la vârf cu reprezentanții lumii creștine, în prezența Sanctității Voastre, chiar acolo unde acest eveniment istoric a avut loc, la Niceea, în Bithynia.”

Sanctitatea Sa, Papa Francisc, mesaj către cei care militează pentru sărbătorirea Paștelui la o dată comună lumii creștine: „Vă încurajez să continuați! Să nu ne închidem în propriile noastre idei, planuri, calendare sau în ‘propria’ noastră sărbătoare”

În Cuvântul său dedicat grupului „Pasqua Together”, din care face parte și delegația A.I.O., Sanctitatea Sa a punctat semnificația celebrării celor 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, context în care s-au consfințit cele mai importante tradiții ale lumii creștine: „Vă felicit și vă încurajez să continuați. Într-adevăr, angajamentul vostru în aceste chestiuni vă va ajuta să evitați trecerea în van a unei importante sărbători a anului 2025. Anul viitor, care este cel al jubileului Bisericii Catolice (Giubileo ordinario), celebrarea Paștelui va coincide în toate calendarele creștine. E un semn important, la care se alătură comemorarea a 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea. Dincolo de faptul că a promulgat simbolurile credinței, acest conciliu a privit data Paștelui, date fiind tradițiile foarte diferite care erau deja constituite la acea vreme. În nenumărate ocazii mi s-a cerut să caut o soluție la această problemă, așa încât sărbătoarea comună a Învierii Domnului să nu mai fie o excepție, ci să devină regula. Prin urmare, îi încurajez pe toți cei care se dedică acestui efort să persevereze și să facă tot ce le stă în putință pentru un acord mutual, evitând orice ar putea duce la alte diviziuni în rândul fraților și surorilor noastre.” Sanctitatea Sa, Papa Francisc, a punctat faptul că Paștele nu este sărbătoarea noastră, ci a lui Hristos, îndemnând la o formă de altruism creștin care să depășească unele convenții sociale: „Dincolo de orice, vreau să vă împărtășesc un gând care ne aduce înapoi la miezul problemei: Paștele nu are loc din propria noastră inițiativă sau în funcție de un calendar sau altul; să nu ne închidem în propriile noastre idei, planuri, calendare sau în ‘propria’ noastră sărbătoare. Paștele aparține lui Hristos, a avut loc pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică!”

Despre Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei

Inspirată de o conferință desfășurată între 30 iunie și 4 iulie 1993 în Halkidiki, Grecia, cu tema Ortodoxia în Noua Realitate Europeană, Adunarea Interparlamentară Europeană pentru Ortodoxie a fost formată la inițiativa Parlamentului Elen. România este membru fondator al organizației. Urmând Manifestul Participanților din 1993, Actul Constitutiv oficial a fost adoptat de participanții la Sinodul Constitutiv desfășurat în noiembrie 1994 la Atena. În 2001, grupuri de parlamentari din Australia, Asia, Africa și Statele Unite au participat la Adunarea Generală, iar organizația a fost redenumită Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (A.I.O.).

La A.I.O. participă delegații parlamentare din 21 de state, majoritatea fiind europene.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.7 ° C
16.2 °
15.5 °
70 %
2.6kmh
0 %
lun
24 °
mar
20 °
mie
16 °
joi
15 °
vin
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii