România, foarte aproape de Visa Waiver, susține ambasadorul țării noastre în Statele Unite

România, foarte aproape de Visa Waiver, susține ambasadorul țării noastre în Statele Unite

„România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver”, susţine ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, citat de Agerpres.

„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a declarat agenției naționale de presă, ambasadorul României în Statele Unite.

Acesta a precizat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, pe lângă acest criteriu, de a fi sub 3% rata de respingere a vizelor într-un an fiscal american. Oficialul a precizat că Guvernul și Parlamentul și-au luat angajamentul îndeplinirii acestor măsuri, care se referă la o serie de acorduri de securitate și schimburi de informaţii privind combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului. După îndeplinirea acestor condiții, România va primi o misiune de evaluare americană, iar dacă aceasta va constata îndeplinirea tuturor criteriilor, Departamentul de Stat American și Departamentul Securității Naționale vor acorda țării noastre statutul de membru al programului Visa Waiver.

În altă ordine de idei, în această lună au fost reluate, după 20 de ani, zborurile directe dintre România și Statele Unite. O companie privată operează patru zboruri directe pe săptămână, din București (Henri Coandă) la New York (JFK). Zborul durează 10 ore.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
5.9 ° C
7.7 °
2 °
83 %
1.5kmh
0 %
mar
18 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
17 °
sâm
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii