Se pregătesc deja candidații pentru funcția de președinte al SUA

Se pregătesc deja candidații pentru funcția de președinte al SUA

Joe Biden ar putea să nu mai candideze la președinția SUA în 2024. Astfel, Partidul Democrat pregătește deja viitorul nume pentru a intra în scenă, împotriva unui politician din tabăra republicană.

Un sondaj comandat de publicația The Hill a prezentat deja favoriții. Vicepreședintele Kamala Harris, despre care majoritatea analiștilor politici se așteaptă să preia ștafeta, este în pole-position, în sondajul menționat. Pe locul al doilea se află soția fostului președinte democrat, Michelle Obama. Kamala Harris are 13%, iar Obama cu 3% mai puțin. Printre ceilalți candidați menționați în sondaj, cu sub 5%, se mai numără Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Cory Booker, Michael Bloomberg, Andrew Yang și Pete Buttigieg. Cea mai mare parte a alegătorilor intervievați s-au declarat indeciși, adică 36%, iar 13% au precizat că ar susține pe cineva care nu se află pe listă.

Dacă Joe Biden va candida pentru un nou mandat, va înregistra un nou record din punct de vedere al vârstei. 81 de ani va avea democratul la începutul celui de-al doilea mandat. Tot Biden a devenit cel mai în vârstă președinte american după ce a câștigat alegerile în fața lui Donald Trump.

Un alt record de vârstă al unui președinte în funcție ar putea fi bifat de către Silvio Berlusconi. Politicianul de 85 de ani și-a anunțat candidatura pentru alegerile din 2022, în ciuda problemelor de sănătate și a scandalurilor în care a fost implicat de-a lungul timpului. Mulți analiști politici consideră că mișcarea lui Berlusconi este una strict personală, ce vizează satisfacerea poftei de putere, dar alții consideră că politicianul italian poate reprezenta avea o prestație frumoasă din calitate de președinte, pentru țara sa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.5 ° C
14 °
10.1 °
67 %
3.1kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °
mar
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii