SUA la urne, pe 8 noiembrie: Vor fi aleși toți membrii Camerei Reprezentanților, o treime dintre senatori și 36 de guvernatori statali

SUA la urne, pe 8 noiembrie: Vor fi aleși toți membrii Camerei Reprezentanților, o treime dintre senatori și 36 de guvernatori statali

În data de 8 noiembrie, americanii își aleg reprezentanții, o treime dintre senatori (34 de locuri) și 36 de guvernatori statali.

Alegerile parțiale sunt importante pentru că vor defini politica SUA pentru cea de a doua jumătate a mandatului lui Joe Biden (Partidul Democrat), dând startul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale.

Camera Reprezentanților are 435 de locuri, iar mandatul este de doi ani. Cu o majoritate de 218 locuri, una dintre cele două mari formațiuni preia controlul.

Partidul Republican e favorit să câștige după ce democrații au avut majoritatea în ultimii patru ani. Conform proiecțiilor analiștilor, republicanii au 82 de șanse dintr-o sută să obțină controlul, democrații având doar 18 șanse dintr-o sută să câștige.

Prin urmare, SUA este chemată să aleagă o nouă componenţă a Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. De asemenea sunt în joc o serie de posturi de aleşi locali, în special de guvernatori şi procurori.

De câţiva ani, marea majoritate a statelor oferă posibilitatea votului anticipat sau prin corespondenţă la alegeri, o practică generalizată cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2020, organizate în plină pandemie.

În acest an, peste 18 milioane de americani au votat anticipat, în persoană. Alte 22 de milioane de persoane au trimis buletinul de vot prin corespondenţă, ceea ce face ca totalul să fie de peste 40 de milioane de voturi.

În acelaşi moment din 2018, 39,1 milioane de persoane votaseră în cadrul „midterms”.

Republicanii au introdus totuşi recursuri din motive tehnice pentru a încerca să invalideze anumite voturi anticipate în state-cheie unde rezultatele ar putea fi strânse.

În Pennsylvania, Curtea supremă le-a dat dreptate republicanilor şi a apreciat că buletinele nu pot fi luate în considerare dacă sunt prost datate. Mii de voturi sunt afectate în acest mod, potrivit AFP.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
10.2 ° C
10.6 °
9.9 °
94 %
4.1kmh
100 %
mie
20 °
joi
21 °
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii