Guvernul vrea să mențină prețul carburanților sub 10 lei, iar autoritățile analizează mai multe scenarii pentru a interveni pe piață. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că Executivul ar putea activa mecanisme încă de săptămâna viitoare pentru a preveni o explozie a prețurilor la pompă.
Cinci scenarii analizate de Guvern
Ministrul Energiei a anunțat că statul are în analiză cinci scenarii privind evoluția prețurilor la carburanți. Acestea sunt discutate împreună cu Ministerul Finanțelor și cu premierul Ilie Bolojan. Decizia finală ar putea fi luată chiar în această săptămână. Autoritățile vor să intervină rapid dacă trendul de creștere al petrolului continuă.
„Suntem deja hotărâți să activăm diferite mecanisme care vor face tot posibilul ca să nu ajungem la o sumă cu două cifre la pompă. Avem mai multe scenarii mâine o să fie discutate foarte aplicat împreună și cu ministrul de Finanțe, tocmai pentru a se efectua și în bugetul pe anul 2026 aceste scenarii. Eu cred că săptămâna viitoare va trebui să luăm această decizie”, a declarat Bogdan Ivan la Antena 3 CNN.
Reducerea accizelor, una dintre variante
Printre măsurile analizate se află reducerea temporară a accizelor și a taxelor aplicate carburanților. Potrivit ministrului Energiei, aceste taxe reprezintă aproape 70% din prețul final plătit de șoferi la pompă. Reducerea accizelor ar putea fi aplicată pe o perioadă limitată, până la stabilizarea situației internaționale. Guvernul ia în calcul această variantă mai ales în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, care a dus la creșterea prețului petrolului.
Creșteri mai mici în România decât în alte state
Ministrul Energiei susține că prețurile au crescut în România mai puțin decât în alte țări europene. În ultima săptămână, benzina și motorina s-au scumpit cu aproximativ 40 de bani pe litru. În alte state europene creșterile au fost mai mari. De exemplu, în Germania prețurile ar fi crescut cu aproximativ 1 leu, iar în Italia chiar cu 1,5 lei pe litru.
Executivul vrea să adopte rapid măsuri pentru a evita depășirea pragului psihologic de 10 lei pe litru. Discuțiile dintre Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor continuă, iar o decizie finală ar putea fi luată în zilele următoare.

