Vântul extrem de puternic care a măturat România duminică a lăsat în urmă pagube însemnate și o tragedie umană. Potrivit ultimului raport transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), fenomenele meteo severe au afectat 56 de localități din 14 județe.
Cea mai gravă situație a fost înregistrată în municipiul Huși (județul Vaslui), unde un bărbat a murit după ce a fost lovit de un acoperiș de bloc smuls de rafalele violente de vânt. Deși echipajele medicale au încercat manevre de resuscitare, viața acestuia nu a mai putut fi salvată. Poliția a deschis dosar pentru ucidere din culpă în această speță.
Alte victime au fost raportate în restul țării. La Târgu Frumos (Iași) și Timișoara, două persoane au ajuns la spital cu traumatisme, după ce au fost lovite de crengi rupte de vânt. La Furnicari (Bacău), un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în mișcare. Din fericire, șoferul a reușit să iasă singur din mașină și nu a suferit răni grave.
Pagube materiale și intervenții
Pompierii au lucrat sub presiune pentru a limita efectele furtunii. Bilanțul intervențiilor cuprinde, conform datelor transmise de IGSU 51 de clădiri afectate 38 de blocuri și 11 case ale căror acoperișuri au fost smulse, zeci de situații de obstacole pe carosabil (copaci și stâlpi de electricitate prăbușiți), precum și mașini avariate
Localități rămase în beznă
Vijelia a afectat grav și infrastructura electrică. În total, 138 de localități din 6 județe (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) au raportat avarii majore. Peste 35.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, echipele de intervenție lucrând în continuare pentru remedierea defectelor.
Județele cele mai afectate de fenomenele de duminică au fost Alba, Bacău, Botoșani, Cluj, Caraș-Severin, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Neamț, Satu Mare, Suceava, Timiș și Vaslui. Autoritățile rămân în alertă pentru monitorizarea situației și gestionarea apelurilor de urgență.
