Biletele la metrou nu se mai scumpesc de la 1 mai

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a anunţat că biletele la metrou nu se vor mai scumpi de la 5 lei la 7 lei de la 1 mai, deoarece a semnat un ordin care ”întrerupe” această creştere.

„Am decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex prin Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei director general pentru nerespectarea indicatorilor financiari negociaţi cu ministerul”, a declarat ministrul. Radu Miruţă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a găsit suma de 60 de milioane de euro care nu a fost încasată din penalităţi pentru întârzierea unui singur contract la Metrorex.

Ministrul a mai declarat că o altă problemă găsită la Metrorex este legată de neînchirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou: „Am găsit o situaţie cu neînchirierea spaţiilor comerciale din reţeaua staţiilor de metrou, neînchiriere cu o analiză, adică închirere care ar fi putut fi făcută cu analiză de securitate la incendiu, reguli de bun simţ, respectarea şi înlesnirea fluxurilor de pasageri. Am găsit însă contracte de publicitate care au fost date fără o procedură competitivă”, a mai spus Radu Miruţă, potrivit stiripesurse.ro.

Se amână pentru două luni scumpirea biletului la metrou

Ministrul a prezentat, de asemenea, și alte nereguli găsite la Metrorex și a anunţat că a semnat ordinul de ministru pentru a opri creşterea preţului biletului la metrou de la 1 mai.

El a precizat că a convocat Consiliul de Administraţie al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat pentru directorul general. ”Am decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex prin Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei director general pentru nerespectarea indicatorilor financiari negociaţi cu ministerul, acceptaţi, dar nerealizaţi. Asta ar fi trebuit să se întâmple de când au fost observaţi că nu sunt realizaţi”, a afirmat ministrul interimar al Transporturilor.

Articole similare

Ultimele Articole