Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) a adoptat o Declarație politică prin care își asumă lupta împotriva violenței asupra femeilor și cere recunoașterea femicidului ca realitate socială.
Comitetul Executiv Național al OFSD a adoptat azi Declarația politică privind asumarea luptei împotriva violenței asupra femeilor și recunoașterea femicidului ca realitate socială
Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD), reunită astăzi în cadrul Comitetului Executiv Național, a adoptat, în prezența președintelui PSD, Sorin Grindeanu, o Declarație politică privind asumarea luptei împotriva violenței asupra femeilor și recunoașterea femicidului ca realitate socială.
Cazurile de violență extremă, soldate cu uciderea femeilor, nu mai pot fi tratate ca simple tragedii izolate, ci ca un fenomen social grav. Femicidul este expresia cea mai dură a inegalității de gen și impune un răspuns ferm, un cadru legal clar și o acțiune coordonată a instituțiilor statului.
Textul Declarației
Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) își reafirmă angajamentul ferm de a transforma lupta împotriva violenței asupra femeilor într-o direcție esențială de acțiune publică. În cadrul unei societăți care se dorește modernă, echitabilă și bazată pe respect și demnitate, nicio formă de abuz, agresiune sau discriminare nu poate fi tolerată.
Cazurile dramatice de violență extremă în care femeile își pierd viața în urma abuzurilor nu mai pot fi privite ca simple tragedii individuale, ci ca un fenomen social grav, o realitate care cere recunoaștere, responsabilitate și acțiune concretă. Femicidul, în toate formele sale, reprezintă expresia cea mai dură a inegalității de gen și impune un răspuns ferm pentru protejarea vieții și demnității femeilor.
Astăzi ne aflăm în etapa finală de redactare a proiectului de lege privind prevenirea și combaterea femicidului, un demers legislativ inițiat de OFSD și elaborat alături de reprezentantele grupurilor parlamentare din cadrul coaliției de guvernare și în colaborare cu specialiști și societatea civilă. Proiectul urmează a fi asumat de către femei
parlamentare și parlamentari din majoritatea partidelor și are ca obiectiv consolidarea cadrului legal pentru protecția femeilor și întărirea răspunsului statului în fața violenței de gen.
OFSD consideră că statul are datoria morală și instituțională de a interveni ferm și consecvent pentru protejarea vieții femeilor. Este momentul ca societatea românească să își asume, fără echivoc, combaterea violenței bazate pe gen prin educație, prevenție, solidaritate și printr-un cadru legal coerent care să nu lase nicio femeie fără protecție.
Prin acest demers, OFSD transmite un mesaj de responsabilitate și solidaritate: nicio femeie nu trebuie să fie lăsată singură în fața abuzului. Lupta împotriva violenței asupra femeilor este o luptă pentru viață, pentru demnitate și pentru o Românie mai dreaptă și mai sigură.
Organizația Femeilor Social Democrate va continua să acționeze cu determinare și unitate pentru consolidarea unei societăți în care drepturile femeilor sunt respectate, iar violența, indiferent de formă, este sancționată ferm și prevenită prin implicare, educație și lege.”.
Notă: OFSD a început demersurile pentru reglementarea prin lege a femicidului, o măsură esențială pentru protejarea femeilor împotriva violenței extreme. Proiectul de lege, care va fi depus în cel mai scurt timp în Parlament, este inițiat de OFSD și elaborat în colaborare cu femeile parlamentare din coaliția de guvernare, cu specialiști și cu societatea civilă.