Marius Budăi, despre adoptarea bugetului pe 2022 și impactul bugetar al pachetului social

Marius Budăi, despre adoptarea bugetului pe 2022 și impactul bugetar al pachetului social

Actuala guvernare face toate eforturile pentru ca proiectul de buget de stat pe 2022 să fie aprobat până la finalul anului curent, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi, miercuri, la capătul ședinței în care Guvernul Ciucă a adoptat pachetul social, inclusiv majorarea pensiilor și a alocațiilor.

Referitor la bugetul pe 2022, ministrul Muncii a spus: „Facem toate eforturile și se discută, și nu facem un titlu de glorie din asta, lucrăm și ziua, și noaptea, nu contează, să îl aprobăm în termenul asumat, să avem buget până la sfârșitul anului. Doar dacă vor fi probleme, că tot timpul pot apărea probleme… dar facem toate eforturile să îl avem aprobat. Aceste ordonanțe, dacă nu ar fi fost aprobate, și sper să îmi iasă până vineri să putem aproba și ordonanța cu sprijinul de 1.200 de lei, trebuie să facă bază astfel încât la construcția bugetului să avem temeiul legal de a prinde acele sume”.

„Acum, odată cu aprobarea acestor ordonanțe, eu practic pot la Casa Națională să încep tipărirea, să îmi încep lucrul din spate, din background, care nu se vede, astfel încât imediat după sărbători să poată și să înceapă plata pensiilor cu noile cuantumuri”, a adăugat Marius Budăi.

Întrebat cât ne costă pachetul social, el a precizat: „11 miliarde avem un impact suplimentar pentru pensii, 1,9 miliarde la tot ceea ce înseamnă alocațiile și 225 de milioane pentru instituirea indemnizației a 13-a pentru persoanele cu dizabilități”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
22.1 °
21 °
39 %
8.2kmh
0 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii