România: Detaliile din cadrul strategiei de vaccinare

România: Detaliile din cadrul strategiei de vaccinare

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a prezentat detaliile din cadrul strategiei de vaccinare. Vor fi 900 de centre de vaccinare în toată țara. Autoritățile își propun să imunizeze 13 milioane de oameni în 6 luni.

Valeriu Gheorghiță coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2 a spus că ”vaccinarea e un drept, nu o obligație”. Acesta a mai spus că România va utiliza doar vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Acestea vor fi supuse celor mai stricte reglementări și vor îndeplini toate standardele de siguranță și eficacitate.

Campania de vaccinare se va desfășura în trei etape. Prima etapă va fi destinată lucrătorilor din domeniul medical, atât public cât și privat, și celor care activează în domeniul asistenței medico-sociale. În a doua etapă vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cei cu boli cronice, precum și angajații din activitățile esențiale. Populația generală va fi vaccinată în cadrul etapei a treia. Medicul militar a oferit informații și despre stocarea și distribuirea vaccinurilor.

Vaccinurile vor fi distribuite descentralizat

S-a stabilit un centru de stocare central şi anume Institutul Naţional de Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, de la nivelul căruia se vor distribui mare parte a vaccinurilor la nivelul centrelor regionale din ţară. Și anume Spitalul Militar Timişoara, Spitalul Militar din Braşov, Spitalul Militar din Cluj, Iaşi, Constanţa şi Craiova.

De la nivelul acestor centre regionale de stocare, vaccinurile vor fi distribuite descentralizat în fiecare judeţ în centrele de vaccinare.
Pentru vaccinarea personalului medical se vor înființa centre de vaccinare în cadrul unităților spitalicești. Populația va fi vaccinată în cadrul celor aproximativ 900 de centre de vaccinare care vor fi înființate la nivel național. Gheorghiță a spus că scopul este ca fiecare să aibă capacitatea de a vaccina câte 5000 de oameni pe lună. Acesta speră că în 6 luni, numărul celor vaccinați să ajungă la 13 milioane. În acest fel, 60-70% din populație va fi vaccinată, ceea ce ar asigura imunitatea colectivă și revenirea la normalitate.

 

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.4 ° C
17.2 °
12.8 °
52 %
3.6kmh
0 %
joi
15 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii