Sorin Grindeanu susține eliminarea totală a pensiilor speciale

Sorin Grindeanu susține eliminarea totală a pensiilor speciale

Sorin Grindeanu a afirmat joi că el a propus și susține eliminarea totală a pensiilor speciale, aceasta fiind poziția sa personală, însă în cadrul coaliţiei au fost luate anumite decizii în acest sens. Declarațiile pe această temă vin în contextul în care Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Proiectul se află în Parlament în procedură de urgenţă şi urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, for decizional. Întrebat cum comentează forma în care a fost adoptată propunerea legislativă, prim-vicepreședintele PSD a precizat că, personal, ar fi optat pentru varianta radicală a eliminării totale a acestor pensii.

„Eu aş vrea să discut, dincolo de pensia militară pe care nu o are doar Nicolae Ciucă. Nu doar el a fost în Armata Română, vorbim de mulţi oameni şi pe care eu consider că având în vedere condiţiile pe care le-au avut mai ales cei din teatrele de război o merită şi nu doar România are aşa ceva. Ştim foarte bine că aceste lucruri există şi în altă parte. Însă eu aş privi lucrurile altfel – de fiecare dată când s-a încercat eliminarea pensiilor speciale, s-au trezit unii care au atacat şi CCR a venit şi a declarat, în diverse forme, neconstituţional un proiect sau altul de lege. Abordarea pe care aş fi avut-o din acest punct de vedere ar fi fost una radicală, eu aşa am şi propus, dar s-a adoptat altceva până la urmă, şi anume eliminarea totală. Eu asta aş fi propus. Păi da, dar să vină Curtea Constituţională să ne spună apoi că din cauza Curţii se pierd 3 miliarde de euro. Să vină CCR şi să îşi asume acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu, joi la Antena 3.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
14.1 ° C
14.4 °
13.9 °
55 %
4.1kmh
75 %
vin
14 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii