Primăria Capitalei a anunțat, prin vocea edilului Stelian Bujduveanu, că reîncep lucrările de edificare a patinoarului Mihail Flamaropol, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2.
„Începem lucrările la noul Patinoar Flamaropol!”, a anunțat Bujduveanu. „Am avut astăzi, la sediul Primăriei Capitalei, o discuție aplicată cu Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, căruia îi mulțumesc pentru deschiderea, colaborarea și sprijinul oferit. Împreună facem un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din București! Zilele următoare voi emite ordinul de începere a lucrărilor, iar investiția va fi realizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 2. Atât Primăria Capitalei, cât și Primăria Sectorului 2 vor contribui în mod egal, asigurând câte 50% din valoarea totală a proiectului, care este de 128 de milioane de lei, fără TVA”, a mai spus edilul, care apoi a detaliat investiția.
Aceasta cuprinde două componente majore:
– Arena sportivă – patinoarul artificial, cu o capacitate de 3.661 de persoane, gheață la standarde internaționale (60×30 m), vestiare moderne, sală de forță, zone media, VIP și spații comerciale. Clădirea este proiectată cu sisteme eficiente energetic, fiind gândită pe termen lung;
– Centrul multifuncțional sportiv și de agrement, cu o capacitate de 763 de persoane, va include o sală de baschet, un bazin de înot acoperit, centru de escaladă, zonă wellness (spa și fitness), skate-park interior și spații comerciale.
Împreună, cele două clădiri vor forma un complex sportiv modern și complet, cu o capacitate totală de 4.424 persoane. Lucrările se vor derula pe o perioadă de 20 de luni, a mai anunțat conducerea PMB.
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a anunțat și el începerea parteneriatului și detaliile proiectului.