A avut loc ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan

A avut loc ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan

Ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.30, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi a şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a informat MApN.

Detaşamentul este format din 140 de militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei “Jderii“, Elementului Naţional de Sprijin (ENS), structuri de poliţie militară şi stat major. Aceştia revin în ţară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul naţional al Armatei României în Afganistan.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotaţie din Afganistan, în perioada februarie – iunie 2021, aparţine Batalionului de Protecţie a Forţei “Jderii” comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, şi au executat, alături de militarii din cadrul ENS şi în cooperare cu forţele Coaliţiei internaţionale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afgane şi cu liderii locali, misiuni specifice de protecţia forţei şi de pregătire a activităţilor de redislocare în ţară a detaşamentelor de militari şi a echipamentelor specifice misiunii.

Activităţile de repatriere au fost sincronizate cu aliaţii din NATO şi cu partenerul strategic SUA, în cadrul operaţiei “SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021” a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operaţională a detaşamentelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

Potrivit MApN, din anul 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţii din Afganistan.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.8 ° C
13.3 °
12.2 °
64 %
5.7kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii