Adolescenții cu vârste de minim 15 ani vor putea participa, voluntar, în tabere de pregătire premilitară, în schimbul unor beneficii. Măsura este prevăzută în Legea nr. 5/2026 privind pregătirea populației pentru apărare.
Legea nr. 5/2026, prin care a fost modificată Legea nr. 446/2006, actualizează măsurile destinate pregătirii populației pentru apărare. Actul normativ a intrat în vigoare în primele luni ale acestui an și vine cu o serie de schimbări. Între altele, se face referire la pregătirea premilitară pentru adolescenții interesați. Ei se vor putea înscrie în acest tip de program, pe bază de voluntariat, cu condiția să fie apți din punct de vedere medical.
Participanții la programele de instruire premilitară vor avea mai multe beneficii, conform reglementărilor din actul normativ. Ei vor benficia gratuit de cazare, în aceste tabere, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală, medicamente, spitalizare și alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii, pentru accidentele sau bolile survenite pe timpul pregătirii și în legătură cu activitatea de pregătire militară.

