Aer irespirabil în urma incendiului de la Dragonul Roșu

Aer irespirabil în urma incendiului de la Dragonul Roșu

Incendiul izbucnit noaptea trecută la depozitul centrului comercial „Dragonul Roşu” din Capitală a afectat calitatea aerului în zonele de est şi sud-est ale Bucureştiului, ca urmare a deplasării către oraş a masei de aer încărcate cu particule în suspensie, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP).

Zeci de pompieri au luptat cu flăcările ore în şir, iar autoritățile au emis mesaj RO-ALERT, din cauza degajărilor mari de fum. Gradul de poluare a aerului a depășit de patru ori limita admisă. Afectate au fost localitățile învecinate, dar și sud estul Capitalei.

Staţiile de monitorizare au înregistrat miercuri dimineaţă o creştere rapidă a concentraţiilor de particule în suspensie, ajungând, la ora 11:00, la aproximativ 170 ug/m3 pentru PM10 şi 150 ug/m3 pentru PM2,5.

„Valorile specifice zonei în care se desfăşoară monitorizarea ar trebui să fie sub 100 ug/m3 pentru PM10 şi mai mici de 70 ug/m3 pentru PM2,5”, a precizat, Bogdan Gird, şef serviciu Calitate Aer în cadrul ANMAP, citat de Agerpres.

Potrivit ANMAP, pe parcursul monitorizării din teren, autolaboratorul poate releva, orar, tendinţele de creştere sau de scădere, urmând ca după încheierea episodului de poluare să fie analizate datele în cadrul laboratorului DJM Bucureşti.

„Concentraţiile de particule în suspensie măsurate la staţiile de monitorizare de la limita acestei zone, respectiv B-21 şi B-22, au înregistrat o tendinţă de creştere accelerată, începând cu ora 5:00 dimineaţa a zilei curente, ajungând la ora 11:00 la valori de aproximativ 170 ug/m3 pentru PM10 şi 150 ug/m3 pentru PM2.5”, se menţionează în comunicat.

Trei autolaboratoare ale ANMAP, de măsurare a calităţii aerului monitorizează principalii indicatori de poluare, în zona Bucureştiului, ca urmare a incediului menţionat.

Conform sursei citate, agenţia monitorizează continuu evoluţia calităţii aerului, prin staţiile din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.1 ° C
22.2 °
18.9 °
50 %
3.6kmh
0 %
J
31 °
vin
33 °
S
35 °
D
24 °
lun
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii