Potrivit proiectului de buget publicat recent, finanțarea Ministerului Educației pentru anul 2026 va reprezenta 3,03% din PIB. Comparativ cu anul 2025, alocarea este mai mică atât în termeni procentuali, cât și ca sumă totală.
Una dintre cele mai semnificative modificări din proiectul de buget vizează cheltuielile de personal. Acestea sunt estimate să scadă cu aproximativ 2 miliarde de lei față de anul 2025.
În același timp, o parte dintre fondurile prevăzute în buget sunt destinate programelor și investițiilor realizate cu sprijinul fondurilor europene. Acestea includ proiecte de modernizare a infrastructurii școlare și programe de dezvoltare educațională. Cu toate acestea, nivelul total al finanțării rămâne sub așteptările exprimate de reprezentanții sistemului de educație.
Reducerea bugetului destinat Ministerului Educației vine într-un moment în care sindicatele din Educație amenință cu boicotarea simulărilor la examenele naționale. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) si Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE Spiru Haret) au anunțat că au finalizat referendumul privind neparticiparea sau greva la simulările examenelor naționale, potrivit B1 TV.

