Casa Albă intenționează să rezilieze toate contractele cu prestigioasa universitate Harvard care, potrivit presei, valorează până la 100 de milioane de dolari.
Potrivit Le Figaro administraţia Trump a lansat o amplă ofensivă contra învăţământului superior din SUA, acuzând universităţi private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard şi Columbia, că au permis promovarea antisemitismului şi că nu au protejat suficient studenţii evrei în timpul manifestaţiilor contra războiului din Fâşia Gaza.
Puterea executivă a trimis „o scrisoare agențiilor federale prin care le cere să identifice contractele cu Harvard și dacă acestea pot fi anulate sau redirecționate în altă parte”, a declarat marți, 27 mai 2025, un înalt oficial american, confirmând informațiile din presă.
Luni, Donald Trump a declarat că va „câștiga” acest duel cu ceea ce este, fără îndoială, cea mai faimoasă universitate din lume și, în special, vrea să îi interzică să accepte studenți străini.