Crimă în Bihor: O femeie și-a înjunghiat vecinul

Crimă în Bihor: O femeie și-a înjunghiat vecinul

Un bărbat a murit, în noaptea de luni spre marți, în orașul Aleșd, după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict. O femeie a fost reținută fiind suspectă de crimă.

Potrivit procurorilor, victima a fost înjunghiată în inimă cu un cuțit în timpul unui conflict între vecini.

„Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 20.03.2023, suspecta BMG în timp ce se afla la domiciul său din Aleşd, cartier Obor, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu victima V.A., în vârstă de 53 de ani şi i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit la nivelul hemitoracelui stâng, cu lezarea inimii şi pericardului, victima decedând la scurt timp”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor anunță că, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta B.M.G., în vârstă de 41 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în data de 20.03, suspecta B.M.G., în timp ce se afla la domiciul său din Aleşd, cartierul Obor, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu victima V.A., în vârstă de 53 de ani căruia i-a aplicat o lovitură cu un cuţit la nivelul hemitoracelui stâng, cu lezarea inimii şi pericardului.

Prin ordonanţa din data de 21.03 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor suspecta a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând cu ora 12.00.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
15.5 °
11 °
84 %
3.6kmh
100 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii