Curtea Constituţională a programat pentru vineri reluarea analizei asupra sesizării privind reforma pensiilor magistraţilor asumată de guvern.
Şedinţa ar trebui să continue discuţiile din 28 decembrie, suspendate după ce patru judecători şi-au întrerupt participarea, ceea ce a adus la lipsa cvorumului necesar. Între timp, în instanţă au fost contestate mandatele a doi membri ai CCR, iar cererea de suspendare a numirii unuia dintre ei se va judeca tot vineri la Curtea de Apel din Bucureşti. Este vorba despre judecătorul constituţional Dacian Dragoş, desemnat de preşedinţie, şi căruia îi este pusă la îndoială perioada de carieră didactică pe care s-a bazat numirea sa.
Joi, instanţa supremă a prezentat noi argumente în apărarea sesizării de neconstituţionalitate şi a anunţat că va depune la CCR o expertiză de specialitate independentă, conform căreia aplicarea noului calcul al pensiei ar genera un cuantum mai mic decât cel din contributivitate, cu procente cuprinse între 33 şi 51%. Aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu, susţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Radio România Actualități.

