Daciana Sârbu a ieșit public, la Antena 3 CNN, și a făcut acuzații grave la adresa ministrului de Externe, Oana Țoiu. Daciana Sârbu susține că fiica ei, Irina, nu a fost lăsată să urce în avion și rămâne în Dubai pentru că Oana Țoiu a considerat că numele ei de familie (Irina Ponta) este „o vulnerabilitate”.
Daciana Sârbu i-a transmis ministrului de Externe că îi va face plângere penală și o avertizează că se luptă cu „mama Daciana Sârbu, nu cu un politician”. „Avionul are 190 de locuri, înțeleg că sunt 28 de copii, nu știu ce s-a intâmplat, decât că am fost anunțată că nu mai pleacă. Mi s-a răspuns neoficial că este o vulnerabilitate pentru că are acest nume.
Neocupându-se de această situație, sigur că orice mic scandal ar fi explodat. Ea se temea că orice mic scandal va exploda, pentru că oamenii știind că nu a făcut nimic pentru românii de acolo, oamenii ar fi spus că Irina a ajuns în avion. Eu vă spun că Oana Țoiu nu se luptă cu politicianul Irina Sârbu, se luptă cu mama Irinei. Dumneaei a spus că are 2 fete, dar nu cred că s-a pus vreodată în pielea unui părinte, ce simți când fiica ta te sună disperată că stă în subsol și se teme că nu mai scapă niciodată de acolo”, a declarat Daciana Sârbu, la Antena 3 CNN.
Daciana Sârbu: „Oamenii politici, unii se dezumanizează și ajung să se poarte așa!”
”Anii de politică din spate mă fac să cred că atunci când nu vrei să răspunzi la o întrebare, atunci eviți și nu răspunzi direct. Atunci când primești zilnic întrebări, este o tehnică pe care o înveți și eviți întrebările. Dar este evident! Ce puteam să îi spun ca mamă fiicei mele? I-am promis că vom face tot ce putem să vină acasă, că va dormi în patul ei. Ce poate să îi spună un părinte copilului său? Oamenii politici, unii se dezumanizează și ajung să se poarte așa!
Acest copil nu a fost nici privilegiat, nici băgat în față. Este un copil disperat, cu niște părinți disperați, care își doresc să își aducă copilul acasă. Este un pericol iminent pentru copilul meu, pentru toți cei aflați acolo”, a mai adăugat Daciana Sârbu.
„Irina este minoră până împlinește 18 ani – așa este legal. Irina nu este rezidentă în UAE. Eu nu am vorbit cu nimeni – ei au chemat-o la Consulat să o ducă la zborul de Oman, pentru că am anunțat consulatul de sâmbătă că este acolo și că îmi doresc să o aduc înapoi cât mai repede, cum au făcut atâția români, până li s-a mai răspuns la telefon. Zborul este pe jumătate gol – deci nu lua locul nimănui. Sper să vă puteți pune în locul meu când sună copilul și plânge că stă în subsol și să nu fiți vreodată în situația asta. Dacă era „privilegiată”, zbura de sâmbătă, cum s-au întors atâția. Nu comentez de obicei și nu suport conflictele, dar doamna ministru exact asta a făcut. A sunat și a spus că nu „dă bine” să fie copilul în avion, iar lucrurile nu pot rămâne așa”, a mai spus Daciana Sârbu.