Dan Barna, reclamat la DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Vicepremierul Dan Barna (USR-PLUS) ar fi fost reclamat la DNA de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), aflat în subordinea premierului, pentru „posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, cu privire la proiecte finanțate din fonduri europene în care a fost implicat înainte de 2016.

Informația a fost publicată de NewsWeek.

Dan Barna, în schimb, susține că nu a primit nicio informare oficială și că, din ce a citit în presă, acele patru persoane vizate au avut poziții pe care el nu le-a avut, prin urmare se poate deduce de aici că nu se află pe lista celor vizați. Barna a ținut să precizeze că nu a primit nicio informație oficială de la DLAF și a făcut el personal o solicitare, să vadă despre ce e vorba.

„Acum, informațiile așa cum le-am văzut în presă sunt că, și în urma discuției pe care am avut-o cu mai bine de o lună în urmă la DLAF, au încheiat una dintre verificările proiectelor și că au realizat o notă de constatare pe care, am aflat din presă, intenționează să o trimită la DNA.

E exact ce am cerut încă din 2019, din campania pentru prezidențiale. Sper să se încheie cât mai repdde această poveste.

Din articol pare că e vorba de patru persoane, manageri de structură de economii sociale și experții cu recrutarea, poziții pe care eu nu le-am avut în respectivele proiecte. Concluzia logică ar fi că nu e vorba despre persoana mea, dar am făcut o solicitare la DLAF pentru a-mi trimite și mie acea notă de constatare, să văd dacă se referă și la mine.

În timpul acelei discuții de acum o lună, cei doi angajați de la DLAF mi-au spus că nu au reținut nicio faptă în ce mă privește și că lucrurile sunt în regulă.

Nu există vreo faptă penală în ce privește activitatea mea, de asta vreau ca aceste lucruri să ajungă la final. Carantină obligatorie pentru două săptămâni. CNSU a adoptat Hotărârea

Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, evident că mă voi retrage. E un lucru firesc și nu e niciun echivoc aici. Nu vreau să vorbim despre un viitor care n-o să existe”, a declarat Dan Barna.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
18.3 ° C
18.9 °
15 °
57 %
0.5kmh
0 %
lun
26 °
mar
17 °
mie
20 °
joi
19 °
vin
12 °

Opinii