Eveniment special al MApN: „Mândru de părinții mei”

Eveniment special al MApN: „Mândru de părinții mei”

Cu prilejul Zilei internaționale a Copilului, Ministerul Apărării Naționale a organizat vineri, 30 mai, la Destiny Park Băneasa, evenimentul special „Mândru de părinții mei”pentru copiii militarilor decedați sau răniți în misiuni interne și teatre de operații.

De ziua lor, copiii au avut prilejul să se distreze împreună și au fost stimulați să învețe și să-și dezvolte creativitatea, prin joacă și experimente. Aceste activități adresate copiilor eroilor Armatei României fac parte din strategia socială a instituției militare și reprezintă, totodată, o formă sinceră de recunoștință pentru sacrificiul celor care au servit cu devotament țara, în numele păcii și securității.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personaluluiprin Direcția calitatea vieții personaluluicu sprijinul Asociației O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect.

În perioada 1996-2022, România a pierdut 30 de militari în misiunile din teatrele de operații. Conform evidențelor MApN, alți 90 de militari au fost răniți, iar 146 militari au suferit diverse afecțiuni medicale. 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
33.5 ° C
33.8 °
32.8 °
28 %
4.5kmh
0 %
D
32 °
lun
38 °
mar
42 °
mie
37 °
J
38 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii