Gimnastele din Rusia s-au retras de la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj

Nu va fi nici imn, nici steag rusesc la Cluj. Echipa de gimnastică ritmică a Rusiei s-a retras de la etapa de Cupă Mondială care se desfășoară în BT Arena din localitate, între 26 și 28 iunie. Decizia a fost luată după ce primarul Emil Boc a declarat că în arena ce aparține primăriei nu se va intona imnul Federației Ruse și nici nu se va arbora steagul acestui stat.

Decizia lui Boc vine în ciuda ridicării de către Federația Internațională de Gimnastică a embargoului impus delegațiilor sportive din Rusia și Belarus în ceea ce privește folosirea culorilor naționale și intonarea imnului

Primarul Clujului și-a motivat poziția prin faptul că în momentul în care a aprobat folosirea arenei pentru găzduirea întrecerii sportive, gimnastele ruse erau încă sub efectul sancțiunilor internaționale și aveau voie să participe la astfel de evenimente doar ca sportivi „neutri”.

Rușii au protestat vehement împotriva deciziei lui Boc și au cerut sancțiuni împotriva României. Comitetul Olimpic Rus a considerat această declarație ca fiind „o încălcare flagrantă a Cartei Olimpice și a principiului neutralității politice în sport”, anunțând într-un comunicat de presă că a „informat Comitetul Internațional Olimpic despre acest incident”.

„Am văzut decizia autorităților locale de a interzice imnul și steagul Rusiei la competiția de la Cluj. Noi suntem acum între ciocan și nicovală. Suntem prea mici pentru a ne putea lupta cu doi coloși. Totuși, trebuie spus faptul că în această competiție vorbim despre niște copii, iar sportul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politica”, a declarat pentru ProSport Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Articole similare

Ultimele Articole