Guvernul spaniol, despre pana de electricitate din aprilie: „Nu a fost atac cibernetic”

Guvernul spaniol, despre pana de electricitate din aprilie: „Nu a fost atac cibernetic”

Guvernul spaniol a dat asigurări, în ceea ce privește pana de curent electric din aprilie a.c.,  că nu a fost detectat niciun indiciu că aceasta ar fi fost provocată de un atac cibernetic.

„După analizarea tuturor datelor, nu a fost găsit niciun indiciu că operatorul sistemului a fost victima unui atac cibernetic”, a anunțat ministrul tranziției ecologice, Sara Aagesen, într-o audiere în parlament, potrivit AFP.

„Insist: nu există indicii potrivit cărora operatorul sistemului, Red Eléctrica Espanola (REE), a suferit un atac cibernetic’”, a repetat ministrul, precizând că guvernul continuă să lucreze pentru „a face lumină” asupra cauzei penei.

La audierea de miercuri, Sara Aagesen s-a referit pe larg la desfășurarea evenimentelor ce au condus la această pană de o amploare neobișnuită, care a privat de curent electric multe ore atât Spania, cât și Portugalia.

Potrivit ministrului, care conduce o comisie de anchetă la care mai participă companiile de electricitate din țară și experți, două oscilații puternice au fost reperate în sistemul electric în cele 30 de minute care au precedat pana, mai precis la orele 12.03 și 12.19.

Directorul de operațiuni al REE, Eduardo Prieto, a dat asigurări încă de a doua zi că pista unui atac cibernetic a fost înlăturată, nefiind detectată „nicio intruziune” în sistemele de control al REE.

Însă, premierul socialist Pedro Sanchez a cerut, tot atunci, prudență, dând asigurări că „nicio ipoteză nu a fost exclusă”, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
27.2 ° C
28 °
26.1 °
43 %
1.5kmh
0 %
mie
27 °
J
32 °
vin
24 °
S
25 °
D
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii