Doamnele şi domnişoarele vor beneficia de intrare liberă duminică, 8 Martie, la expoziţia „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă” de la Muzeul Naţional de Artă al României, după cum a anunţat instituţia.
„De 8 martie, te invităm să descoperi chipurile feminine care au inspirat ‘RomânIA’. Prezente în expoziţie sunt artiste şi muze, regine şi ţărănci, într-un omagiu adus forţei creative şi eleganţei feminine, în fiecare cusătură a portului popular. (…) Cadoul nostru: Duminică, 8 Martie, toate doamnele şi domnişoarele beneficiază de intrare liberă în cadrul expoziţiei!”, a transmis, vineri, instituţia muzeală într-o postare pe Facebook.
Larga acoperire istorică şi geografică a expoziţiei contextualizează reprezentările costumului naţional românesc, nu doar prin raportarea la ilustrarea în artă a portului popular al altor minorităţi din România (maghiară, germană), ci şi prin raportarea la reprezentările artistice ale costumelor populare din regiuni limitrofe – din Ucraina, Moldova şi Bulgaria -, pentru a pune în evidenţă asemănările şi deosebirile, influenţele şi constantele.

