Jurnalistul Florin Condurățeanu s-a stins din viață

Jurnalistul Florin Condurățeanu s-a stins din viață

Jurnalistul Florin Condurăţeanu s-a stins din viaţă luni, 28 iunie, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Surse din Poliție spun că jurnalistul de la Antena Stars a fost găsit leșinat într-un birou de pe Bulevardul Ficusului.

Condurățeanu a debutat în presă la Scânteia. În ultimii ani, acesta se dedicase domeniului medical. A realizat sute de emisiuni la mai multe posturi de televiziune pe teme de sănătate.

Cel alintat de prieteni și apropiați „Țuțu” avea 71 de ani. Trista veste a fost anunțată de jurnalistul Mihai Gâdea la Antena3:

”Îmi este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul și prietenul nostru, unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurățeanu, a încetat din viață. De-a lungul timpului, prin natura lucrurilor, prin natura meseriei mele, am cunoscut foarte mulți oameni. Am lucrat cu foarte mulți oameni.

Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurățeanu. În urmă cu puțin timp am aflat că scumpul nostru coleg și prieten a intrat în șoc cardio-respirator și cu toții am sperat ca Florin Condurățeanu, așa cum a învins întotdeauna în profesie, în viață, să învingă și în această seară, dar bătălia aceasta iată nu a câștigat-o. Ceea ce a câștigat a fost însă bătălia cu întreaga viață.

Ne aflăm la finalul unui drum al unui om de un talent, de o generozitate, de o bunătate cum nu știu câți alți oameni l-ar putea concura vreodată. Florin Condurățeanu este cunoscut de marele public pentru modul în care și-a exercitat profesia. Și-a exercitat-o impecabil. A fost alături de cei mai iubiți români și a reușit să le spună poveștile.

A reușit să meargă în domeniul sanitar, de exemplu, cu un talent și cu o vocație rar întâlnită. Florin Condurățeanu, mai mult decât orice, și-a iubit țara, a iubit pe cei care locuiesc în această țară. A luptat mereu pentru marile valori, atunci când acestea erau nedreptățite”, a spus Mihai Gâdea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.4 ° C
17.2 °
12.8 °
52 %
3.6kmh
0 %
joi
15 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii