MAE a emis o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia, după ce protestele fermierilor eleni s-au extins

MAE a emis o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia, după ce protestele fermierilor eleni s-au extins

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis marți o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia, după ce protestele fermierilor eleni s-au extins rapid la nivel național și continuă pe termen nedeterminat.

Cu mobilizări masive și blocaje rutiere în numeroase regiuni, autoritățile române avertizează turiștii și transportatorii asupra unor perturbări semnificative în circulația rutieră, navală și aeriană.

”În continuarea atenţionării de călătorie emise la data de 4 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că mişcările de protest ale fermierilor eleni s-au extins, iar acestea vor continua şi în zilele următoare, pe perioadă nedeterminată. Pot surveni perturbări ale circulaţiei rutiere, blocarea drumurilor naţionale şi autostrăzilor, inclusiv a celor care asigură legătura cu punctele de trecere a frontierei. De asemenea, se pot înregistra întârzieri semnificative în domeniul transportului naval şi aerian”, a transmis, marţi, MAE.
Recomandările Ministerului de Externe

Astfel, având în vedere caracterul imprevizibil al evoluţiei protestelor şi faptul că situaţia blocajelor se modifică frecvent, cetăţenii români sunt sfătuiţi să respecte recomandările autorităţilor locale şi să utilizeze rutele alternative indicate de acestea, precum şi să evite zonele în care au fost anunţate mobilizări ale fermierilor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875; +302106728879 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Fermierii greci au continuat, marţi, blocajele la nivel naţional, perturbând traficul pe autostrăzile principale şi închizând intermitent trecerile de la frontieră pentru a protesta faţă de întârzierile în plata ajutoarelor agricole, conform Reuters.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
6.6 ° C
7.2 °
6 °
82 %
2.7kmh
75 %
mar
6 °
mie
11 °
J
11 °
vin
10 °
S
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii