Un român care a fost eliberat după peste un an de închisoare în Republica Bolivariană a Venezuelei a fost eliberat şi urmează să ajungă în ţară, a anunţat, vineri, 16 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
„MAE salută eliberarea unui cetăţean român, aflat de mai bine de un an în detenţie în Republica Bolivariană a Venezuelei.
Totodată, MAE adresează mulţumiri Delegaţiei UE la Caracas, cu care autorităţile române au cooperat strâns, de la semnalarea cazului, atât pentru acordarea asistenţei consulare, cât şi pentru promovarea obiectivului eliberării cetăţeanului român.
În aceeaşi măsură, exprimă aprecierea pentru sprijinul oferit de statele partenere, în special Republica Cehia, în vederea revenirii în România a cetăţeanului român”, arată un comunicat al MAE, potrivit Agerpres.
Potrivit MAE, românul se află în acest moment în Venezuela, fiind preluat de reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene la Caracas, şi urmează să ajungă în perioada următoare în ţară. Situaţia acestui cetăţean român este în atenţia MAE din octombrie 2024, fiind întreprinse demersuri „constante” de Departamentul Consular, atât în relaţie cu autorităţile venezuelene şi Delegaţia UE la Caracas, cât şi în relaţie cu familia sa.
Obiectivul urmărit în toată această este, pe de o parte, asigurarea asistenţei şi protecţiei consulare şi, pe de altă parte, eliberarea şi revenirea în ţară.

