Mașinile Google Street View revin în România. Lista orașelor în care vor face fotografii pentru hartă

Mașinile Google Street View revin în România. Lista orașelor în care vor face fotografii pentru hartă

Mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor străbate șosele țării și vor vizita peste 100 de localități, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps.  

Preluarea de imagini 360o Street View în România va începe vineri, 26 martie. Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Constanța, Călărași, Ploiești, Onești sau Pașcani, și până la Sibiu, Cluj, Sighetul Marmației sau Arad.

Lista actualizată și completă a zonelor care vor fi fotografiate de mașinile Street View în România poate fi consultată AICI.

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, în prezent fiind disponibil în mai mult de 85 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica. În Street View, oamenii pot vedea imagini la 360° din numeroase locuri ale lumii, fie șosele, orașe, monumente istorice, repere culturale, natura sălbatică (pe pământ, pe sau în apă) și chiar spațiu.

Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile. Google a preluat peste 16 milioane de kilometri de drumuri cu imagini Street View, o distanță care ar putea înconjura globul de mai mult de 400 de ori. Mai multe informații despre Street View, cum funcționează și cum imaginile alimentează Google Maps pot fi găsite în acest articol de pe blogul Google.

Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice. Cum ar fi Salina Turda, ori Castelul Bran.

Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2019, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.1 ° C
14.4 °
12 °
90 %
1kmh
100 %
mie
20 °
joi
23 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii