Mesajul de binecuvântare al Patriarhului Daniel pentru elevii care se pregătesc să dea examene

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj prin care îi binecuvântează și îi încurajează pe elevii care care se află în perioada examenelor. Patriarhul României îi îndeamnă pe părinţii, profesorii şi pe preoţii din parohii să fie aproape de elevi și să le ofere sfaturi și încurajari.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare și încurajare pentru elevii aflaţi în perioada examenelor. „În această perioadă de intens efort intelectual şi emoţional, adresăm îndemnul nostru părinţilor, profesorilor şi preoţilor din parohii de a vă fi aproape prin sfat înţelept, încurajare sinceră, răbdare, rugăciune şi ajutor concret, fiecare potrivit responsabilităţii şi slujirii sale. Sprijinul familiei, al şcolii şi al Bisericii oferă tinerilor încredere şi putere de a depăşi emoţiile şi dificultăţile inerente perioadei examenelor”, a transmis Patriarhul în mesajul său.

Potrivit Patriarhului, Biserica Ortodoxă Română a susţinut permanent şcoala şi educaţia. A încurajat cultivarea cunoașterii, a responsabilităţii şi a asimilării valorilor autentice. Aceste valori contribuie la  la dezvoltarea comuniunii dintre oameni şi contribuie la înfrumuseţarea vieții societății. Or, susține înaltul ierarh, examenele sunt momente importante de evaluare intelectuală care contribuie la maturizarea celor care le susțin.

„Examenele constituie momente importante de evaluare şi maturizare intelectuală şi emoţională, reprezentând totodată etape necesare în formarea voastră personală şi profesională. În contextul unei societăţi caracterizate de exigenţă şi competiţie crescândă, promovarea notabilă a examenelor cere perseverenţă, studiu îndelungat şi încredere în darurile primite de la Dumnezeu”, se mai arată în mesajul Patriarhului României.

Patriarhul Daniel: „Rezultatele obţinute la examene sunt importante, însă adevărata valoare a educaţiei se descoperă mai ales în formarea caracterului”

Patriarhul Daniel le-a mai transmis elevilor că rezultatele obținute sunt importante, dar adevărata valoare a educației constă în formarea caracterului și în cultivarea repesctului față de semenii lor. În opinia sa, timpul dedicat studiului trebuie combinat cu rugăciunea și cu păstrarea speranței îzbândă.

„Rezultatele obţinute la examene sunt importante, însă adevărata valoare a educaţiei se descoperă mai ales în formarea caracterului, în cultivarea respectului faţă de semeni şi în sporirea discernământului de a folosi cunoştinţele nu doar pentru binele personal, ci şi pentru binele societăţii. De aceea, timpul dedicat studiului trebuie unit cu rugăciunea şi cu păstrarea unei bune speranţe”, a arătat ÎPS Daniel.

Totodată, Patriarhul îi îndeamnă elevii să privească fiecare examen „nu doar ca pe o verificare a cunoştinţelor acumulate, ci şi ca pe o oportunitate de a cultiva onestitatea, responsabilitatea şi demnitatea personală, virtuţi esenţiale pentru întreaga viaţă”.

„Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Învăţătorul şi Lumina lumii, să vă dăruiască pace sufletească, discernământ, putere de muncă, sănătate şi succes binecuvântat, încununând osteneala voastră cu bucurie şi împlinire”, a transmis Patriarhul BOR.

Articole similare

Ultimele Articole