Minoră de 13 ani din Vaslui, obligată să se prostitueze

Minoră de 13 ani din Vaslui, obligată să se prostitueze

O minoră în vârstă de 13 ani a fost obligată de două persoane, dintre care una minoră, să se prostitueze în folosul lor, însușindu-și banii obținuți de către victimă.

„Una dintre persoane ar fi procurat și oferit persoanei vătămate minore, pentru consum, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc)”, se arată într-un comunicat transmis marți de DIICOT.

Cele două persoane implicate în dosar sunt acuzate că au exploatat sexual victima minoră și că au deținut canabis și cocaină pentru consum propriu.

Audierile vor continua la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui, potrivit Libertatea.

La nivel național, peste 50 de acțiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă și criminalitate informatică au avut loc marți, 26 septembrie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17 ° C
18.3 °
16 °
43 %
4.5kmh
0 %
joi
19 °
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii