Modificări la Statutul poliţistului, aprobate în şedinţa de guvern

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, informează Ministerul Afacerilor Interne.

În prezent, structurile din subordinea MAI se confruntă cu un deficit considerabil de personal, fapt care a determinat necesitatea de a fi identificate o serie de măsuri, cu aplicare etapizată, pentru reducerea acestuia, potrivit concepţiei stabilite la nivelul conducerii instituţiei, se arată într-un comunicat al ministerului transmis AGERPRES.

Astfel, precizează sursa citată, una dintre măsuri, introdusă prin ordonanţa de urgenţă, vizează implementarea unei noi surse de provenienţă a ofiţerilor de poliţie, alături de cele deja existente (absolvirea instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor de poliţie şi încadrarea din sursă externă).

Prin adoptarea noului act normativ s-a introdus posibilitatea ca, începând cu anul universitar 2021 – 2022, ofiţerii de poliţie să provină şi din rândul absolvenţilor programelor de studii universitare de master profesional organizate în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în acest scop.

Aceste programe se vor adresa candidaţilor care deţin deja o licenţă în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi care vor urma un program de master profesional, cu frecvenţă, în aceleaşi condiţii de admitere şi pregătire existente pentru studenţii de la programele de studii de licenţă, forma de învăţământ cu frecvenţă.

În prezent, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se află în desfăşurare procedura de recrutare a candidaţilor la concursul de admitere organizat de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru programele de studii de licenţă, ultima zi de înscriere fiind 11 iulie 2021.

Pentru anul universitar 2021 – 2022 au fost scoase la concursul de admitere un număr de 605 locuri bugetate, forma de învăţământ cu frecvenţă, astfel: Facultatea de Poliţie – 430 de locuri la specializarea Ordine şi siguranţă publică şi 125 de locuri la specializarea Drept, iar la Facultatea de Pompieri – 50 de locuri la specializarea Instalaţii pentru construcţii – pompieri.

Totodată, suplimentar, sunt stabilite pentru admitere, la Facultatea de Poliţie, un număr de 50 de locuri bugetate, la specializarea Ordine şi siguranţă publică, forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, precum şi 100 de locuri cu taxă, la specializarea Drept, forma de învăţământ la distanţă, toate destinate, după caz, categoriilor de personal din MAI.

În limita spaţiilor de cazare şi învăţământ disponibile, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” va organiza, pentru anul universitar următor, după parcurgerea procedurilor legale necesare autorizării şi acreditării, o sesiune de admitere şi la programe de master profesional, destinate dobândirii statutului de ofiţer de poliţie, pentru un număr de aproximativ 100 – 150 de locuri, precum şi pentru alte tipuri de programe de master incluse în oferta de şcolarizare, se mai arată în comunicat.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
18.8 ° C
19.4 °
16.1 °
48 %
0.5kmh
0 %
Dum
19 °
lun
26 °
mar
16 °
mie
15 °
joi
16 °

Opinii