Protecția Copilului din Constanța se confruntă cu o nouă situație de abuz asupra minorilor semnalată la Numărul Unic Național.
În imaginile postate de o femeia de 30 de ani pe rețelele de socializare se observă cum mama are un comportament nepotrivit față de cei doi copii ai săi, în vârstă de 2, respectiv 4 ani. Îi jignește, îi amenință și nu îi pasă în momentul în care micuții plâng.
Potrivit Replica Online.ro, vizibil deranjată de plânsul celor mici, femeia îl amenință pe unul dintre minori cu bătaia: ”Stai că îi dau eu ei de nu îi mai trebuie nimic. Bă, termină că îți dau cu telecomanda în cap!”, amenințare urmată de ”termină că mă ridic și te bat!”.
Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului au stat de vorbă cu mama și au ajuns la concluzia că cel mai bine cei doi micuți ar trebui să fie mutați la bunica lor.
Femeia riscă să fie decăzută din drepturi.

