Operațiune de amploare a DIICOT: Percheziții și audieri la nivel national

Operațiune de amploare a DIICOT: Percheziții și audieri la nivel national

DIICOT a anunțat că procurorii au efectuat 85 de percheziții domiciliare, marți, în București în mai multe județe din țară, în patru cauze penale ce au ca obiect săvâșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

„În cauză s-a reținut că,  din anul 2022, mai multe persoane , cetățeni români și cetățeni străini, s-au constituit în patru grupuri infracționale,  având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe  teritoriul României, şi ulterior  transportarea grupurilor  de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală  a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale”, se arată în comunicatul transmis marți de DIICOT.

Procurorii spun că au fost interceptate și oprite circa 40 de transporturi ilegale în care erau implicați membrii grupurilor infracționale, fiind astfel identificați „peste 800 de migranți care intenționau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană”.

DIICOT a precizat că urmează să fie conduse la audieri peste 90 de persoane.

Perchezițiile sunt efectuate de DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, Biroul Teritorial Arad și Biroul Teritorial Caraș-Severin.

„Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate  Bucureşti, Timişoara, Alba, Oradea, Craiova, Serviciilor  de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Arad, Dâmboviţa, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ITPF Timişoara, ITPF Oradea, STPF Timiş, STPF Arad, STPF Caraş Severin, STPF Mehedinţi, STPF Satu Mare, SPF Nădlac, SPF Curtici şi SPF Vârşand, Inspectoratelor de Poliție ale județelor Timiş,  Caraş-Severin, Arad, Alba, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București,  Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, Inspectoratelor Județene de Jandarmi  Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare”, se mai arată în același comunicat.

Suportul de specialitate este asigurat de DIICOT – Biroul Tehnic și Criminalistic și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.5 ° C
16.6 °
11 °
74 %
4.9kmh
0 %
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °
vin
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii