Poliția Capitalei va renumăra voturile de la alegerile locale pentru sectorul 1

Poliția Capitalei va renumăra voturile de la alegerile locale pentru sectorul 1

Poliția Capitalei trebuie să renumere voturile de la alegerile locale de la Primăria sectorului 1, câștigate de Clotilde Armand de la USR. Dispoziția a fost dată, printr-o ordonanță, de un procuror de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie. Dosarul a fost deschis după ce PSD a depus, anul trecut, o plângere penală în care reclama comiterea unor fapte de natură penală de către preşedintele USR, Dan Barna, Andrei Nicolaescu – membru USD şi de către Nicolae Sprîncu – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie al Sectorului 1. Potrivit Agerpres, procurorul de la Secția de Investigare a infracțiunilor din justiție, Sorin Iașinovschi a cerut poliției renumărarea voturilor de la primăria sector 1, după ce a deschis un dosar penal, în care a început urmărirea penală in rem. În dosar sunt acuzații cum ar fi abuz în serviciu, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri penale a candidatului PSD, Daniel Tudorache în care reclama fraudarea procesului de numărare a voturilor. Secția specială a constatat că un sfert dintre saci nu avea etichete corespunzătoare care să arate de la ce secție, din cele 166 organizate în sector, provin voturile din fiecare sac în parte. Secția specială a decis să delege către Poliția Capitalei atât păstrarea, cât și renumărarea buletinelor de vot, într-un termen stabilit pentru 8 aprilie. Potrivit ordonanţei întocmită de procurorul Sorin Iaşinovschi s-a dispus ridicarea listelor electorale permanente, suplimentare şi complementare de la secţiile de votare din Sectorul 1, aflate în custodia Judecătoriei Sectorului 1.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii