Totul a plecat de la faptul că femeia a intrat la sediul Evidența Populației din Sector 5, pe o ușă pe unde nu era acces pentru public. Polițistul local a avertizat-o că nu a procedat corect, ceea ce a provocat întreg scandalul.
Agentul s-ar fi dus după femeia în vârstă de 58 de ani care s-a urcat în mașină si a dat cu spatele, lovindu-l pe bărbatul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
“Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în jurul orei 10.00, pe fondul unui conflict spontan cu agentul de poliție locală, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, femeia ar fi acroșat cu autoturismul bărbatul, la nivelul abdomenului, în timpul efectuării manevrei de mers înapoi.
Ulterior, când polițistul local s-ar fi poziționat în fața autoturismului, femeia ar fi pus în mișcare autovehiculul, iar în urma efectuării unui viraj i-ar fi prins unul dintre membrele inferioare, punându-l în imposibilitatea de a-l elibera.”, transmit reprezentanții Poliției Capitalei.
„La data de 4 martie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a dispus cercetarea unei femei, în vârstă de 58 de ani, sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, potrivit comunicatului de presă.
Și polițistul local este cercetat pentru purtare abuzivă
Femeia ar fi afirmat că agentul de poliție locală ar fi avut un comportament necorespunzător față de ea, fiind efectuate astfel verificări, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

