Premierul României: „Nu poți să schimbi în două luni de zile nedreptățile și inechitățile făcute în 30 de ani”

Premierul României: „Nu poți să schimbi în două luni de zile nedreptățile și inechitățile făcute în 30 de ani”

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că nu a desființat toate pensiile speciale de la 1 ianuarie 2024 deoarece „nu poți să schimbi în două luni de zile nedreptățile și inechitățile făcute în 30” de ani.

Ciolacu a ținut apoi să sublinieze că, față de PNL și USR, care au fost la guvernare și n-au făcut nimic, el a reușit în doar patru luni de când e premier să treacă Legea pensiilor speciale prin Parlament și să îndeplinească astfel jalonul aferent din PNRR.

Întrebat de ce nu a putut să scoată pensiile speciale, cu excepția celor garantate constituțional, de la 1 ianuarie, Ciolacu a răspuns: „Și eu, la fel ca și dumneavoastră, pot să vă întreb de ce nu s-a făcut acest lucru până acum. Partidul Social Democrat a intrat la guvernare după trei ani și jumătate, după anunțuri în campaniile electorale ale celor două mari partide de dreapta – PNL și USR – că vor termina cu pensiile speciale în 30 de zile. După trei ani și jumătate, când nu au făcut nimic, vreau să vă anunț că ele sunt trecute în cererea de plată numărul III, pe care statul român și Guvernul trebuiau să o depună în martie. Eu am venit prin august, cred că, prim-ministru, acum patru luni. Și vă anunț, doamna Dogioiu, că am trecut Legea Pensiilor Speciale prin Parlament și a fost acceptată ca și jalon îndeplinit”.

Jurnalista Ioana Ene Dogioiu i-a atras apoi atenția că jalonul din PNRR a fost îndeplinit, dar inechitățile tot rămân, căci, de exemplu, un funcționar parlamentar care iese la pensie de la 1 ianuarie va primi tot pensie specială, nu una contributivă.

Ioana Ene Dogioiu: „S-au mai coafat din ele, dar pensiile speciale există. Dacă iese la 1 ianuarie la pensie, funcționarul parlamentar iese cu pensie specială, nu contributivă”.

„Dacă doriți să dau explicații pentru lucruri pe care nu le-a făcut nimeni până acum, dar eu am reușit cu mica mea capacitate să negociez de la președinta Comisiei până la comisari…”, a mai spus liderul PSD.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
26.8 ° C
27.3 °
26.6 °
39 %
5.1kmh
0 %
mar
27 °
mie
16 °
joi
14 °
vin
21 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii