Probele poliției în mai multe dosare penale au ars într-un incendiu la un depozit din Capitală

Probele poliției în mai multe dosare penale au ars într-un incendiu la un depozit din Capitală

Un incendiu de proporţii a izbucnit seara trecută în Capitală. Flăcările au cuprins subsolul unei clădiri cu 5 etaje, unde erau depozitate materiale inflamabile. Pericolul a fost uriaş pentru că imobilul se află chiar lângă Maternitatea Giuleşti. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată din cauza faptului că în zonă nu existau hidranţi.

Pompierii din Bucureşti au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în subsolul unei clădiri cu cinci etaje din strada Boișoara, unde, potrivit ISU, erau depozitate mase plastice, hârtie, textile și diverse alte obiecte.

Depozitul afectat are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, iar pentru stingerea focului pompierii au intervenit cu cel puțin zece autospeciale, operațiunea fiind îngreunată de lipsa hidranților.

Conform unui comunicat transmis marți de Poliția Capitalei, la subsolul clădirii era amenajată camera de corpuri delicte a Poliției Capitalei, (sectoarele 1-6), unde sunt depozitate bunuri aflate în custodia Direcției Generale de Poliție a municipiului București.

Ce spune Poliția Capitalei:

  • „La data de 2 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 au fost sesizați, în jurul orei 18.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o clădire situată în Sectorul 6, ar fi izbucnit un incendiu.
  • Deplasând-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au costatat faptul că incendiul provine de la subsolul unei clădiri, unde se afla amenajata camera de corpuri delicte a Poliției Capitalei, (sectoarele 1-6), unde sunt depozitate bunuri ce se aflau în custodia Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
  • De asemenea, membrii echipajelor celor 10 autospeciale SMURD – pompieri sosite la adresă au pătruns în clădire, constatând faptul că nu există persoane în interior, procedând, totodată, la stingerea incendiului.
  • Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul există doar la subsolul clădirii, în aproximativ 50% din suprafața acestuia, fiind afectate anumite camere, fără a se cunoaște, la acest moment, cauza probabilă a focarului”.

Cercetările în acest caz au fost preluate de către Serviciul de Investigații Criminale sector 6, sub supravegherea Parchetului, pentru infracțiunea de distrugere din culpă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.1 ° C
14.4 °
13.8 °
75 %
5.1kmh
0 %
joi
15 °
vin
19 °
sâm
22 °
Dum
22 °
lun
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii