PSD insistă cu solicitarea demisiei ministrei Mediului, Diana Buzoianu, după criza cauzată în județul Prahova, unde peste 100.000 de oameni au rămas fără apă potabilă.
La începutul săptămânii viitoare, Diana Buzoianu va merge să dea explicații în plenul Camerei Deputaților despre cauzele care au dus la o asemenea situație.
Pentru a o convoca pe Diana Buzoianu în Parlament, deputații PSD au făcut front comun cu parlamentarii AUR, astfel încât să treacă în Biroul Permanent al Camerei Deputaților această solicitare, potrivit Antena 3 CNN.
Amintim faptul că Diana Buzoianu a fost acuzată de PSD că a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni și a creat un dezechilibru major în sistemul energetic național:
“A fost pe punctul de a declanșa o altă criză majoră de sănătate publică prin solicitarea de a se livra apă menajeră infestată prin rețelele de apă potabilă din localitățile afectate – o criză care din fericire a fost evitată datorită opoziției Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Deci, cât de mare trebuie să fie dezastrul, domnule prim-ministru, pentru a mai accepta amatorismul și incompetența de la vârful Ministerului Mediului?”, a precizat, miercuri, PSD într-un comunicat de presă.

