Radu Oprea, purtător de cuvânt PSD: „E dreptul profesorilor de a face grevă, însă avem și dreptul elevilor la educație”

Radu Oprea, purtător de cuvânt PSD: „E dreptul profesorilor de a face grevă, însă avem și dreptul elevilor la educație”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, spune despre greva generală din educație că Guvernul și sindicatele trebuie să se întâlnească la mijloc: „E dreptul profesorilor de a face grevă, însă avem și dreptul elevilor la educație”.
 

Efortul pe care trebuie să-l facă Guvernul este unul complex, trebuie să discute și să vină cu o propunere corectă, să se întâlnească undeva la mijloc cu sindicatele, a declarat la RFI purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, în contextul grevei generale din educație.

Radu Oprea crede că „dialogul este singura formă în care cele două părți pot să găsească o soluție comună și trebuie să fie un dialog structurat, un dialog corect și onest din partea ambelor părți, care să țină cont de realitățile pe care astăzi sistemul de educație le are în România. Evident că profesorii au acest drept de a face grevă și este un drept constituțional, un drept pe care îl au, este o formă democratică de manifestare a unor tensiuni, a unor nemulțumiri, care au crescut în timp, în sistemul de educație. În același timp, Guvernul responsabil vine și se așează la masa negocierilor și împreună, prin dialog, vor găsi o soluție (…). Vorbim despre dreptul profesorilor de a face grevă, însă în același timp, avem și dreptul elevilor la educație”.

Întrebat, în contextul în care profesorii cer una, iar Guvernul le oferă alta, de ce revine Executivul cu aceeași ofertă, din moment ce ea a fost deja respinsă de sindicate, Radu Oprea a răspuns: „Vor sta împreună la discuții și sunt convins că vor găsi o soluție. Guvernul încearcă să se poziționeze din perspectiva constrângerilor pe care le avem din perspectivă macro-economică. A fost publicat și raportul de țară, faptul că avem dezechilibre macroeconomice și că suntem într-o procedură de deficit excesiv, însă lucrul acesta trebuie să facă în așa fel încât redistribuirea resurselor în societate să fie una acceptată, echilibrată și corectă pentru toți cei care participă în societate și în zona economică și în zona de educație și în zona de sănătate”.

Reporter: Totuși, sindicaliștii și-au revizuit revendicările, pentru că inițial au cerut un salariu net lunar de 4.000 de lei pentru profesorii debutanți și 7.000 de lei pentru cei aflați pe final de carieră, după care au solicitat o majorare de 25%, care înseamnă de fapt mai puțin decât sumele vehiculate inițial. În opinia dvs., ar trebui să fie și Guvernul mai flexibil în aceste negocieri?

Radu Oprea: Eu cred și aici vorbesc în special despre zona economică că o rezolvare corectă a problemei din punct de vedere macro-economic este lupta cu inflația, cu creșterea prețurilor, pentru că a crește salarii și dacă vor continua să crească prețurile, se poate intra în ceea ce se numește spirală inflaționistă, adică nu rezolvăm nimic din punct de vedere al puterii de cumpărare (…). Eu cred că dacă am fi reușit să facem, de exemplu, cu șase luni mai devreme plafonarea prețurilor la energie și la gaze, rezultatele ar fi fost mai bune și nu s-ar mai fi transferat atât de mult în prețul produselor agro-alimentare. Acum trebuie să mergem în această direcție și atunci, efortul pe care trebuie să-l facă Guvernul este unul complex, în sensul în care trebuie să discute și să vină cu o propunere corectă, să se întâlnească undeva pe parcursul discuțiilor și pozițiilor pe care le au astăzi Guvernul și sindicatele, trebuie să se întâlnească undeva la mijloc.

Reporter: Rocada premierilor a fost amânată până la încheierea grevei din educație. E în avantajul PSD? Nu de alta, dar rezolvarea grevei îi revine actualului premier de la PNL, Nicolae Ciucă și nu viitorului prim-ministru de la PSD, Marcel Ciolacu.

Radu Oprea: Nu am gândit în termenii aceștia niciodată, de avantaj al PSD, de avantaj al PNL, de avantaj al oricui. Singurul avantaj trebuie să fie al elevului, al părintelui și al profesorului și al societății, în general, astăzi, pentru că educația este într-adevăr una din componentele esențiale, fără de care nu am putea avea un viitor sigur.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.4 ° C
17.2 °
12.8 °
52 %
3.6kmh
0 %
joi
15 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii