Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat

Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat

Premierul Slovaciei, Robert Fico, se află în stare critică după ce a fost împușcat și rănit pe 15 mai, într-o tentativă de asasinat. Un suspect a fost reținut imediat.

Incidentul a avut loc în orașul Handlová, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de capitala slovacă, unde Fico a participat la o ședință guvernamentală.În vârstă de 59 de ani, premierul slovac a fost transportat de urgență la spitalul din localitate, iar apoi cu elicopterul la un spital regional din orașul central Banska Bystrica.

„În acest moment este transportat cu elicopterul la Banska Bystrica, pentru că ar dura prea mult până la Bratislava în vederea unei intervenții urgente”, se spune într-un comunicat guvernamental citat de Reuters.

Potrivit relatărilor de presă, Fico a fost împușcat când ieșea de la ședința guvernamentală ținută în Casa de Cultură din Handlová, în jurul orei 14:30, și se îndrepta către cetățenii aflați afară, care îl salutau. Jurnaliștii de la fața locului au relatat că s-au auzit mai multe focuri de armă, iar Fico a căzut la pământ.

Potrivit postului de televiziune slovac ta3, au fost trase patru focuri de armă, dintre care unul l-a lovit pe Fico direct în abdomen.

Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, a fost printre primele care a condamnat atacul. „Astfel de acte de violență nu au loc în societatea noastră și subminează democrația, cel mai prețios bun comun al nostru. Gândurile mele se îndreaptă către premierul Fico familia sa”, a spus von der Leyen.

Ședința guvernului slovac în Handlova făcea parte dintr-un turneu prin regiunile regiunilor țării după venirea la putere la sfârșitul anului trecut. Fico a devenit atunci prim-ministru pentru a patra oară, radicalizându-și mesajele politice pentru a capta un electorat și el în schimbare. Reuters reamintește că, de-a lungul carierei sale de trei decenii în politică, Fico a oscilat între poziții pro-europene și poziții naționaliste opuse politicilor Uniunii Europene și ale Statelor Unite.

După atacul din Handlova, cel mai mare partid de opoziție din Slovacia a anulat un protest planificat împotriva reformelor guvernamentale la radiodifuzorul public, programat pentru seara de miercuri.

Președinta Zuzana Čaputová aflată la final de mandat și-a exprimat șocul și speranța că Fico, un rival politic, își va reveni: „Sunt absolut șocată. Îi doresc lui Robert Fico în acest moment critic multă forță și o recuperare rapidă”, a scris Čaputová pe X.

Cancelarul german Olaf Scholz și-a exprimat șocul, adăugând: „Violența nu trebuie să aibă loc în politica europeană”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.3 °
17 °
94 %
1kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
32 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii