Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, au fost convocați miercuri, 11 martie, la ora 12.00, la audieri în Comisia de politică externă a Camerei Deputaților pentru a da explicații cu privire la situația cetățenilor români aflați în zonele de conflict și măsurile avute în vedere de autoritățile române pentru sprijinul și repatrierea acestora.
Parlamentarii vor solicita explicații atât despre procedura de selecție a persoanelor evacuate, cât și despre informațiile apărute în spațiul public privind posibile nereguli în stabilirea listelor de pasageri pentru zborurile organizate de România. „Convocăm ședința Comisiei pentru politică externă, care va avea loc în format hibrid, cu prezență fizică miercuri, 11 martie 2026, începând cu ora 12.00, imediat după plen, la Sala Comisiei pentru pentru politică externă, corp B2, etajul 1, camera 3, pentru dezbaterea următorului punct de pe ordinea de zi:
Informare și dezbateri privind situația cetățenilor români aflați în state afectate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și măsurile avute în vedere pentru sprijinul și repatrierea acestora.
Conform art. 56 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, o invităm pe doamna ministru al Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, pentru a informa Comisia cu privire la situația cetățenilor români aflați în aceste zone și măsurile avute în vedere de autoritățile române pentru sprijinul și repatrierea acestora.
La ședința Comisiei îl invităm, totodată, pe domnul Viorel-Riceard BADEA, consulul general al României în Emiratele Arabe Unite. Secretariatul Comisiei va transmite link-ul de conectare pentru participarea online”, a transmis deputatul UDMR Hajdu Gábor.

