Se schimbă euro. Banca Central Europeană a prezentat proiectele noilor bancnote. Poți vota favoritele!

Banca Centrală Europeană (BCE) pregătește cea mai importantă schimbare de imagine din istoria monedei unice europene. Instituția a lansat în dezbatere publică zece variante finaliste de design pentru viitoarele bancnote euro, iar cetățenii din Uniunea Europeană cetățenii din UE pot vota designul preferat până pe 21 septembrie.

Procesul de redesenare a început în anul 2021 și a inclus consultări ample, urmate de un concurs internațional de creativitate organizat în 2025. Din sute de propuneri înscrise, au fost selectate zece concepte, grupate în două mari teme.

Prima dintre cele două teme aflate în finală este „Cultura europeană” și propune o serie de bancnote a căror grafică este dedicată marilor personalități care au marcat istoria și identitatea continentului. Printre figurile ilustrate se numără compozitorul Ludwig van Beethoven, cercetătoarea Marie Curie, polimatul Leonardo da Vinci, scriitorul Miguel de Cervantes, soprana Maria Callas și activista Bertha von Suttner (prima femeie distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace).

A doua temă este „Râuri și păsări”, un concept axat pe natură și biodiversitate. Bancnotele pun în valoare specii simbolice, precum pescărașul albastru sau barza, iar pe verso sunt reprezentate principalele instituții ale Uniunii Europene (clădirile care le găzduiesc).

Practic, cetățenii care vor să voteze pentru cum vor arăta noile bancnote, au de ales între cultură în general sau ornitologie și arhitectură în mod special.

De ce se schimbă bancnotele euro?

Actualele bancnote au fost concepute în 1996 și au intrat în circulație în 2002. Ele înfățișează elemente de arhitectură imaginară (poduri, ferestre și porți) alese la acea vreme pentru a nu favoriza nicio țară membră. Deși seria „Europa” lansată în 2013 a adus îmbunătățiri de securitate, conceptul grafic a rămas în mare parte același.

Noul proiect marchează o schimbare de viziune: BCE renunță la construcțiile fictive în favoarea unor simboluri concrete ale patrimoniului cultural și natural comun. Pe lângă valoarea estetică, noile bancnote vor include elemente grafice de securitate de ultimă generație împotriva falsificării. În plus, vor fi fabricate din materiale mai rezistente, care le vor prelungi durata de viață și vor reduce impactul asupra mediului.

Când vor ajunge noile bancnote în portofele?

După încheierea consultării publice din 21 septembrie, Consiliul Guvernatorilor BCE este așteptat să decidă tema câștigătoare până la sfârșitul anului 2026. Procesul nu se va încheia însă imediat: definitivarea elementelor de siguranță, imprimarea și distribuția la nivel european vor dura încă câțiva ani, astfel că noile bancnote vor intra în circulație treptat.

Articole similare

Ultimele Articole