Statele Unite vor aplica tarife de 100% tuturor țărilor care continuă să colaboreze cu Rusia, în cazul în care nu se ajunge la un acord de pace pentru conflictul din Ucraina în următoarele 50 de zile, după cum a precizat liderul de la Casa Albă, Donald Trump, potrivit CBS News.
„Vom aplica tarife secundare dacă nu avem o înțelegere în 50 de zile. Este foarte simplu. Și vor fi de 100%”, a declarat Trump din Biroul Oval, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. „Suntem foarte nemulțumiți, eu sunt, de Rusia”, a completat Donald Trump.
În același timp, Trump a vorbit despre un acord prin care Statele Unite vor furniza arme țărilor membre NATO, care le vor trimite ulterior în Ucraina pentru a-și reface rezervele. Secretarul general Mark Rutte a validat decizia și a caracterizat-o ca fiind „rațională”: „Ucraina trebuie să aibă capacitatea de a se apăra, iar europenii trebuie să suporte costurile”.