Circulaţia rutieră a fost închisă, începând de luni, pe DN7C (Transfăgărăşan), sectorul cuprins între Piscu Negru (km 104+000) şi Bâlea Cascadă (km 130+800) şi pe DN 67C (Transalpina), de la Rânca (km 34+800) până la Curpat (km 79+200), a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat.
„Măsura închiderii circulaţiei pe aceste sectoare montane a fost luată în baza proceselor verbale emise de Comisiile de Revizie Specială, formate din reprezentanţi ai CNAIR Central, DRDP Bucureşti, DRDP Braşov, DRDP Cluj şi DRDP Craiova, în conformitate cu reglementările tehnice din „Normativul privind circulaţia rutieră pe drumurile montane – Drumul Naţional DN 7C „Transfăgărăşan” şi Drumul Naţional DN 67 C „Transalpina”, indicativ AND 615-2020, aprobată prin Decizia Directorului General al CNAIR SA nr.1287/02.10.2020 şi prin Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii şi al ministrului Afacerilor Interne nr.106/01.02.2021 şi nr.28/17.02.2021″, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia a fost adoptată de către CNAIR din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a posibilelor pericole cauzate de ninsori abundente, viscole, avalanşe frecvente, căderi masive de stânci, pietre, viituri, alunecări de teren, fenomene sub formă de ceaţă şi polei.
„De asemenea, la altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată şi poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment. Sectoarele de drum închise circulaţiei sunt semnalizate corespunzător”, se mai precizează în comunicat.